Victor Roncea Blog
Român Ortodox în Franța
Român Ortodox în Franța
Viața în care omul se strămută când vine la mănăstire este viața de care își amintește firea omenească de când a făcut-o Dumnezeu. Atunci omul, deși la început era singur, iar apoi cu Eva, nu avea simțământul singurătății, ci trăia cu cunostința unei comuniuni universale. Viața lui era o altă viață, era cealaltă viață, cea deplină, desăvârșită.
Dumnezeu l-a plăsmuit pe Adam, și-a împlinit creația și a văzut că omul era desăvârșit. Era atât de desăvârșit încât, când a hotărât să o facă pe Eva, nu a mai făcut-o așa cum l-a făcut pe Adam, ci a luat-o pe Eva din plinătatea lui Adam (cf. Fc. 2, 21-22). A tăiat o bucată din trupul lui Adam și pe aceea a făcut-o deplină, desăvârșită și frumoasă, așa și cum Adam era deplin și desăvârșit, nu-i lipsea nimic.
Când Dumnezeu i-a dat-o lui Adam pe Eva ca tovarășă de viață, Adam a simţit că nu e bine ca omul să fie singur, ci să fie împreună cu cineva asemenea lui. Adam nu simțea deloc singurătatea nici când era singur. Acum când vede că ceva se adaugă vieții sale, se minunează și spune: "Cum de am putut sta până acum fără femeie! " Înțelegeți că atunci când Dumnezeu a spus: " Nu este bine ca omul să fie singur" (Fc. 2, 18) nu a vrut să spună că bărbatul nu poate să fie fără femeie sau femeia fără bărbat. Pentru că,
Victor Roncea Blog
Român Ortodox în Franța
Român Ortodox în Franța